Loading

wait a moment

Avocat Cluj langa tine

Avocat drept penal in Cluj azi: Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani faptele prevăzute la art. 4, 6, 7, 9 şi 11, dacă au fost săvârşite în condiţiile prevăzute la alin. (1). În cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă faptele au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 2-7, la art. 9 şi 10 se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1). Vedeti mai multe detalii in plus pe site-ul avocat penal Cluj. Traficul de droguri este considerat o infracțiune contra sănătății publice și este sancționat atât de Codul penal, în art. 386 și următoarele, cât și de legi speciale.

Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.

În cazul în care avocatul suspectului sau al inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face menţiune despre aceasta şi despre eventualele obiecţiuni formulate, iar actul este semnat şi de avocat. [art. 92 alin. (6) din Codul de procedură penală] Avocatul are dreptul de a formula plângere potrivit art. 336-339. [art. 95 alin. (1) din Codul de procedură penală] Este vorba despre plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală dispuse de organul de cercetare penală, respectiv de procuror. Din economia reglementării rezultă că art. 95 alin. (1) din Codul de procedură penală, consacră dreptul avocatului de a formula acest tip de plângere în situaţia în care s-a adus atingere propriilor sale drepturi procesuale prin actul sau măsura organelor de urmărire penală. În ipoteza în care legiuitorul ar fi dorit să statueze dreptul avocatului de a acţiona în acest caz ca împuternicit (substituit procesual) al unei alte persoane, ar fi conferit şi dreptul avocatului de a formula plângere în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală. Vedeti mai multe informatii in plus aici avocatripan.ro.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia. Rolul avocatului: În lipsa unor prevederi contrare, avocatul poate să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru promovarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului. Avocatul are dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. [art. 10 alin. (2), teza finală din Codul de procedură penală]. Organele judiciare au obligaţia de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal. [art. 10 alin. (5) din Codul de procedură penală]